"...A intrat pe usa. Era imbracata gros. El era in fata ei.
Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag.
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii.
A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul..."
Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag.
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii.
A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul..."
