imi e dor de tine

Astazi am vrut sa scriu despre tine,am stat 30 de minute in fata tastaturii fara sa fiu capabila sa scriu un cuvant,mda nu pot....nu te pot uita!Imi e dor de tine!!

Drumul spre nicaieri

Era si timpul sa plec de aici. Venise momentul in care trebuia sa-mi fac bagajele, sa strang din dinti si sa nu-mi las lacrimile sa cada. Venise clipa mult asteptata si gandita. Am pus la punct fiecare secunda, fiecare replica. Fiecare raspuns a fost de asemenea anticipat. 

Incercam sa-mi amintesc de unde veneam ca sa stiu unde ma puteam intoarce. Incercasem sa-mi uit vechea viata, vechile obiceiuri si toane. Incercasem sa scap de vechile cercuri in care eram intrata, sa ma rup total de tot ce a fost si sa ma axez pe ce este si pe ce va fi.

Trecutul nu mai conta. Era ingropat adanc si eu nu vroiam sa mai umblu un el.

Trebuia sa plec. Inainte de a termina de impachetat am lasat o lacrima sa-mi alunece pe obraz. De pe obraz pana pe gat, unde a si disparut. 

Era noapte. Era o noapte linistita cu luna plina.M-am uitat o singura data in urma mea, dandu-mi seama ca ma intorc in trecut. Nici nu stiam de ce faceam asta, daca ma simteam bine unde eram acum.
Dar asta nu conta.

M-am afundat in negrul dens al noptii.

Ma gandeam. Fiecare pas pe care il faceam imi aducea sprancenele si mai apropiate. Gandurile ce-mi umpleau mintea erau sumbre. Poate chiar la fel de sinistre ca si culoarea noptii.

Faceam diferentele dintre atunci si acum. Atunci eram o fata timida si zambitoare. Acum? Eram plina de ura si cu un zambet sters in coltul gurii. Atunci eram vesela si plina de viata. Acum nu ma puteai deosebi de umbra unui copac. Atunci visam cu ochii deschisi la orice. Acum imi mai pun vag intrebarea: Mai prind ziua de maine? 

Nu mi-e teama. Niciodata nu mi-a fost. Mai ales acum; cand, singura, parcurgeam prin noaptea rece drumul spre trecut; drumul spre fosta mea viata. 

Imi e dor de tine...

"Plecat la plimbare pe plaja cu apa pana la glezne cu apusul langa mine si privirea ta mereu alaturi.

Dupa atata plimbat se pune in fata mea ma saruta rapid si cu zambetul pe buze fuge in mare dandu-si sutienul jos! si zice "Ultimul in apa e un papa lapte".. cu apa pana la brau intr-un tarziu o ajung din urma,

 o iau in brate, ne invartim putin:"Ce spuneai de papa lapte" si ne bagam la fund!"

Pentru ca it feels f***ing good.

Tindem spre perfectiune ,orice s-ar spune.., societatea ,omenirea da ..cred ca toata lumea doreste sa fie cat mai aproape

de perfectiune in tot ce cauta.

Chiar si cand sintem malefici ne dorim sa o facem aproape perfect..;iar cei ce nu recunosc sint ori ipocriti ,ori ignoranti..

ne dorim sa fim perfecti pe toate planurile ,profesional,amoros,in relatiile cu ceilalti..

Ce nu vedem este ca perfectiunea catre care tindem,nu este intotdeuna benefica .perfectiunea nu se va atinge niciodata pentru ca ficare om are propria lui idee despre perfectiune si viata perfecta, iar idealul de prefectiune evolueaza odata cu omul..ce anume este perfect ? Un obiect fara eroare de fabricatie ? Un om care nu face greseli ? Eu stiu doar ca masinile executa perfect o comanda data, dar si aceasta are o eroare cat de mica, dar eroarea exista. Omul este mult mai perfectionat decat o masina, dar gandirea lui poate fi perfecta? Care ar fi criteriul pentru o gandire perfecta, pentru o minte perfecta unde nu pot exista erori ? Sau insasi eroarea, greseala este perfectiua in sine a unui om ?

Mi-a venit in minte zilele astea poezia lui Nichita Stanescu Lectia despre cub :

Se ia o bucata de piatra..../se razuieste cu raze/ pana cubul iese perfect.// Dupa aceea se ia un ciocan/ si brusc se farama un colt de-al cubului. /Toti, dar absolut toti zice-vor: / - Ce cub perfect ar fi fost acesta / de n-ar fi avut un colt sfaramat!"

Sa fie asa si cu relatiile? Sunt relatiile un cub perfect pana la un moment dat cand unul dintre cei doi sparge acea perfectiune? Oare un colt ciobit face lucrurile mai interesante? O sa fie cu atat mai valoros cubul (relatia) pentru ca definitia perfectiunii este perfectiune plus ceva adaugat? Sau si mai bine: exista relatii perfecte?

Eu nu prea cred, cred ca perfectiune nu exista in nimic, poate doar in arta, dar viata nu e arta si cu siguranta oamenii sunt departe de perfectiune; fiecare dintre noi avem slabiciuni, parti rele si suntem supusi greselii; gresim cel mai adesea persoanelor fata de care nu am vrea sa gresim.

M-am cam abatut... Stiti cum sunt relatiile la inceput.... asa... ti se pare ca toate merg din plin, ca lumea e a ta, ca poti zambi oricui si ti se pare ca lumea e frumoasa, roza si nemaipomenita? Ma intreb de ce tine asa de putin, pentru ca dupa ceva timp ti se pare ca persoana de langa tine nu e ceea ce credeai ca este, si lumea nu mai e frumoasa si zambitoare.... Intrebarea mea  este urmatoarea: ce este o relatie perfecta? O relatie in care nimeni nu inseala, o relatie in care nimeni nu se cearta, o relatie in care .... In care ce? Stiu o prietena care s-a despartit de prietenul ei pentru ca nu i-a spus "Felicitari de ziua numelui!", stiu o alta care nu a acceptat pentru nimic in lume ca prietenul ei sa o insele. Nu pot spune ca le-am vazut fericite, sau ... multumite in relatiile lor. Am vazut alte femei care au acceptat absolut orice de la partenerii lor: de la inselat pana la nici macar "La multi ani!" de ziua de nastere; nici ele nu mi-au parut fericite. Ei si atunci? Nu e nimeni fericit pe lumea asta? Eu am vazut si oameni multumiti si cred ca sunt acei oameni care au inteles ca perfectiunea nu exista. Care au inteles ca  " Roses have thorns, and silver fountains mud:/  Clouds and eclipses stain both moon and sun,/ And loathsome canker lives in sweetest bud."

Nu exista bine fara rau, tot ce poti face este sa minimalizezi raul. Nu poti fi fericit cu o persoana fara a fi si nefericit cu ea. Relatiile totale nu sunt o stare de fericire perpetua, oamenii cresc impreuna, se schimba si se influenteaza unul pe altul - o relatie profunda inseamna atractie catre partenerul tau, dar inseamna si multa munca: aceea de a-ti respecta partenerul, de a-l proteja, de a-l pune intotdeauna pe primul loc in tot ceea ce faci. Si daca partenerul constientizeaza lucrul acesta, atunci probabil "yours is the world", pentru ca vei putea conta pe el/ea indiferent de situatie.

Oricum ar fi ele, in viata, relatiile sunt cele care ne dau cele mai mari bucurii si cele mai mari deceptii. Nu poti trai singur asa ca.... poate coltul lipsa e chiar ce trebuie ca lucrurile sa dureze. Si cu toate dezamagirile ... spargem mereu cate un colt ... pentru ca it feels f***ing good.

O alta umbra in trecut

                                                              TE-AM IUBIT,FRAIERE!

Suflet gol

"...A intrat pe usa. Era imbracata gros. El era in fata ei.

Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag.
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii.
A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul..."