Paulo Coelho

De ce sunt oamenii trişti: Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri, lucruri, idei ale altora şi asta e mai mult decât pot duce. Dar îşi uită propriile vise. E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste! >
Cat de profund vorbeste omul asta si cat de bine surpinde niste sentimente atat de puternice in niste simple cuvinte .Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţii. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii, şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează.Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi, fără excepţie, au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.