" E ceva în aer.. ceva ce îmi spune că trenul ăsta nu merge în direcţia bună. A pornit de doar câteva minute şi deja au apărut.. cum să zic eu, ceva remuşcări.. întrebări, dar nu regrete. „Dacă nu o să vrea? Ce o să zică? O să mă ierte?” Mă bate gândul să cobor la următoare oprire şi să mă întorc înapoi. Dar ce rost are? Eu.. eu sunt puternică! Eu îmi înfrâng temerile şi nu mă las doborâtă de nişte… dubii inofensive. Acesta e destinul meu. În acest tren, în vagonul 9 pe locul 84… lângă un bătrân cu o pălărie.. E uitat de timp şi parcă aşteaptă sfârşitul ultimului drum. Mă uit pe geam.. şi am pierdut de mult şirul întrebărilor, dar mai e puţin şi ajung în gara mea. Mai e puţin. Trenurile sunt murdare, prea puţin spus murdar. Te urci în ele şi începi să te simţi murdar. Spre exemplu eu de fiecare dată când mă urc în tren îmi aduc aminte de toate greşelile făcute.. şi mă simt murdară pentru asta. Nu ştiu cum să spun, dar e acel ceva care îmi aduce aminte de partea aia urâtă din mine. În fine.. Pentru că drumul e lung şi plin de presiune, am luat o foaie şi am început să scriu..
„ Aici e o scrisoare pentru tine dragul meu. Dar nu vreau să fie o scrisoare în care îmi cer iertare pentru tot, ci o scrisoare în care îţi spun cât de mult te iubesc, poate pentru ultima dată. Sunt în tren, în drum spre tine, şi nu ştiu de ce îţi scriu.. Probabil pentru că ştiu că nu o să vrei să auzi nici o explicaţie. Aşa că eu am să îţi dau scrisoarea asta şi o să plec. Apoi tu o să o deschizi şi o să o citeşti. Pentru că deşi nu vrei să auzi explicaţii, vrei să o citeşti. Eşti curios. Pentru că încă mă iubeşti, şi vrei să ştii dacă e o scrisoare de adio sau o scrisoare în care te implor să mă ierţi. Dar nu e niciuna din cele două. E doar ceva ce vreau să spun, să scriu, să dau afara, dacă se poate spune într-un mod mai.. puţin poetic. Ceea ce s-a creat între noi nu a fost niciodată planificat. A fost destinul. A venit pur şi simplu, atunci când nu mă aşteptam. Şi asta pentru că atunci când m-am îndrăgostit de tine nici nu ştiai cine sunt. Ai fost ca un miracol, ca un vis frumos devenit realitate. A fost ceva ce nu credeam că are sfârşit. A fost ceva ce aş retrăi la infinit şi nu m-aş sătura. Mi-ai fost tată, frate, prieten, iubit, doctor, copil, profesor, tot.. Nu ştiu eu ce şi cât am însemnat pentru tine, dar tu pentru mine ai fost totul. Şi acum vine şi momentul în care eu îţi spun cât de rău îmi pare că te-am făcut să te schimbi, ca te-am iubit dar poate nu aşa cum meritai. Îmi pare rău.. şi dacă citeşti aceste rânduri, această scrisoare.. probabil este şi ultima pe care ţi-o voi scrie, îţi spun.. să mă pui undeva, într-un colţ din inima ta, alături de toate celelate amintiri şi închide-mă acolo.. Nu mă uita. Căci eu nu o am să o fac.
„ Aici e o scrisoare pentru tine dragul meu. Dar nu vreau să fie o scrisoare în care îmi cer iertare pentru tot, ci o scrisoare în care îţi spun cât de mult te iubesc, poate pentru ultima dată. Sunt în tren, în drum spre tine, şi nu ştiu de ce îţi scriu.. Probabil pentru că ştiu că nu o să vrei să auzi nici o explicaţie. Aşa că eu am să îţi dau scrisoarea asta şi o să plec. Apoi tu o să o deschizi şi o să o citeşti. Pentru că deşi nu vrei să auzi explicaţii, vrei să o citeşti. Eşti curios. Pentru că încă mă iubeşti, şi vrei să ştii dacă e o scrisoare de adio sau o scrisoare în care te implor să mă ierţi. Dar nu e niciuna din cele două. E doar ceva ce vreau să spun, să scriu, să dau afara, dacă se poate spune într-un mod mai.. puţin poetic. Ceea ce s-a creat între noi nu a fost niciodată planificat. A fost destinul. A venit pur şi simplu, atunci când nu mă aşteptam. Şi asta pentru că atunci când m-am îndrăgostit de tine nici nu ştiai cine sunt. Ai fost ca un miracol, ca un vis frumos devenit realitate. A fost ceva ce nu credeam că are sfârşit. A fost ceva ce aş retrăi la infinit şi nu m-aş sătura. Mi-ai fost tată, frate, prieten, iubit, doctor, copil, profesor, tot.. Nu ştiu eu ce şi cât am însemnat pentru tine, dar tu pentru mine ai fost totul. Şi acum vine şi momentul în care eu îţi spun cât de rău îmi pare că te-am făcut să te schimbi, ca te-am iubit dar poate nu aşa cum meritai. Îmi pare rău.. şi dacă citeşti aceste rânduri, această scrisoare.. probabil este şi ultima pe care ţi-o voi scrie, îţi spun.. să mă pui undeva, într-un colţ din inima ta, alături de toate celelate amintiri şi închide-mă acolo.. Nu mă uita. Căci eu nu o am să o fac.
Cu drag, persoana care te-a iubit cel mai mult vreodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu