Vei mai rătăci zile, săptămâni, luni sau poate ani, dar la un moment dat vei cunoaște o altă femeie. Vei avea încă amintirea mea înrămată ca pe o icoană, dar vei știi că a venit momentul să treci peste. Și la un moment dat vei ieși cu ea. Va fi ok la început, vei evita să-i spui despre mine. Naiva, va crede că o vei iubi. Și apoi, într-o noapte în care veți discuta despre trecut (ți-aduci aminte nopțile în care noi o făceam?) îi vei povesti despre mine. Îi vei spune poate că nu te-am iubit, dar că tu m-ai iubit (deși știi bine că e o prostie - te-am iubit mai mult decât crezi tu s-o fi făcut). Și apoi vor fi momente în care te va vedea abătut - te vei gândi la mine. Și atunci în mintea ei va apărea îndoiala. Și-ți va pune zeci de întrebări despre mine și tu-i vei spune cât de crudă și lipsită de inimă am fost și că acum inima ta încă este la mine. Și se va întreba cum de un om minunat ca tine a iubit așa un monstru. Fără să știe nimic; fără să știe că eram o pasăre care avea nevoie de libertate, iar tu m-ai vrut captivă într-o colivie. Te temeai că cineva se va îndrăgosti de trilul meu și până atunci asta se va și întâmpla probabil. Cât despre ea - ea va ajunge să iubească un om al cărui trup poartă amprenta mea, îți va privi buzele, gâtul, umerii și se va întreba cum te-am atins eu și eu cum ți-am făcut zeci de promisiuni de care nu m-am ținut. Și poate la un moment dat va renunța; sau poate nu, poate va lupta până în pânzele albe pentru tine. Dar, indiferent dacă ea va rămâne sau nu va iubi un corp al cărui trup este bântuit de amintirea mea. Sărăcuța! Dac-ar ști numai ce-o așteaptă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu